ARAD. Liceul Teoretic Sebiş sărbătoreşte, în 23 și 24 mai, „Zilele Şcolii”.
FC Jimbolia şi Naţional Sebiş au fost victimele „Bătrânei Doamne” în meciurile amicale de azi.
SEBIŞ. Ceaca-2, Coţan şi Bozian au punctat pentru o categorică victorie, scor 4-1, în disputa cu FC Zalău. Prin acest succes, Naţional Sebiş îşi asigură un final de sezon lipsit de orice griji, exact aşa cum îşi dorea preşedintele de onoare al grupării, Gheorghe Feieş. Să mai spunem că, la scorul de 3-0, Ceaca a fost eliminat pentru o intrare tare la portarul advers, gazdele încheind jocul cu un om mai puţin pe teren.
Şoimii din Pâncota au făcut spectacol în derby-ul cu vecinii de la Naţional Sebiş.
PÂNCOTA. Colege de serie şi de clasament, îmbrăcate de acelaşi sponsor, Piroş Security, Şoimii Pâncota şi Naţional Sebiş se întâlnesc vineri, ora 17, într-un derby al orgoliilor. O confruntare între doi primari care pun suflet şi investesc în sportul rege, Iosif Retter şi Gheorghe Feieş, o ciocnire între doi tineri tehnicieni arădeni, Dan Cuedan şi Mihai Petcuţ, care au antrenat ambele grupări, o întâlnire din care ar putea ieşi scântei.
ARADON Sport local
Evenimentul organizat de Condor Club Arad va avea loc în weekend, în zona Lipova.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a lansat marți noi critici la adresa liderului social-democrat Sorin Grindeanu, susținând că „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării și al oamenilor cinstiți”.
România
O dronă ce evolua la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, a fost detectată, în noaptea de luni spre marți, de radarele Ministerului Apărării, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care măreşte cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forţelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.
1
Ştiri sportive
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
1
România
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
1
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
2
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.