SEBIŞ. La Grupul Şcolar Industrial Sebiş, s-a desfăşurat, zilele tecute, a VII-a ediţie a Proiectului educaţional internaţional ,,Redescoperă tradiţia”, etapă a proiectului la care au participat trei cadre didactice şi şase elevi din Gyula, Elek şi Szabadkigyos (Ungaria) cât şi cadre didactice, părinţi şi elevi de la şcoala organizatoare.
SEBIŞ.Prezentatori au fost câştigătorii de acum doi ani, Stancu Claudia şi Miculiţ Adrian.
SEBIŞ. Deşi au beneficiat de un semi-cantonament la Moneasa, premergător derby-ului judeţean de la Sebiş, băieţii de la CS Vladimirescu s-au făcut de ruşine. Au cedat lamentabil, obligându-l pe antrenorul Cristi Sculici să declare că vinovaţii vor plăti. Leucuţa, Băd-2 şi Ember au semnat cea mai categorică victorie – 4-0 – a sebişenilor în actualul campionat. În plus, Jude a ratat un penalty în ultimul minut de joc.
SEBIŞ. Poliţiştii din Sebiş şi Gurahonţ au organizat o acţiune în pieţele de pe raza oraşului, dar şi în zonele adiacente. Acţiunea a vizat respectarea normelor de comerţ în zona pieţelor, dar şi normele privind circulaţia rutieră , au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
SEBIŞ. Dacă etapa trecută, zestrea echipelor arădene de Liga III a fost una excelentă, în proxima rundă punctele se vor împărţi. Cel puţin în derby-ul judeţean Naţional Sebiş – CS Vladimirescu. Aparent surprinzător, ţinând cont de statutul de nou-promovată, gruparea pregătită de Cristi Sculici stă cel mai bine în clasament.
ARADON Sport local
GHIOROC. Chiar dacă a avut cel mai mic număr de echipe la start (21) din cele 10 ediţii organizate până în prezent, Campionatul Judeţean de futsal a ajuns la faza finală.
UT Arad
Utiștii nu știu cum vor ajunge la meci, iar terenul este acoperit de zăpadă. În ce condiții se va juca?
Local
ARAD. Un nou gest umanitar din Modena, Italia, pentru Arad, România. Prin intermediul Crucii Roşii.
ARADON Sport local
ARAD. Sezonul de primăvară în fotbalul judeţean debutează oficial pe 7 şi 8 martie când au loc jocurile din cadrul optimilor de finală ale Cupei României.
Local
La fel ca de Valentine’s Day, Primăria şi Centrul Municipal de Cultură îi aşteaptă pe îndrăgostiţi în faţa Palatului Administrativ.
Local
O agenție de turism din Arad, dar și zeci de persoane, au fost înșelate de o femeie din București.
Local
FÂNTÂNELE. Pentru că educaţia copiilor este mereu o prioritate, primarul comunei Fântânele, Nicolae Dolha, anunţă recepţionarea lucrărilor la Şcoala Primară din comună.
Local
Tânărul arădean Marius Șucan este un exemplu de voință, pasiune și sacrificii, totul pentru a dovedi că destinul unei persoane cu handicap sever poate fi schimbat.
ARADON Sport local
ŞIMAND. În formula: Alex Stejar – Dan Morariu, Andrei Cordoș, Claudiu Ujoc, Dominic Cheta, Darius Găleancu, Alin Ciornei, Andrei Sechel, Dominic Cheta, Laurențiu Udrescu, Daniel Mărcuș, Adrian Coiș, Florin Năstase, singura reprezentantă a judeţului nostru în competiţiile de futsal de sub tutela Federaţiei Române de Fotbal, Şoimii Şimand, s-a oprit în sferturile de finală ale Cupei României.