SEBIȘ. La centrul de bacalaureat de la Sebiș sunt arondate patru licee. Dar aici dau examenele scrise doar două: școala gazdă – Liceul Teoretic Sebiș (cu 162 de candidați înscriși – inclusiv restanțierii) și Liceul Tehnologic Beliu (cu 61 de absolvenți). Iar aceasta pentru că, la Gurahonț, funcționează o subcomisie unde vor susține probele scrise cei de la Liceul Tehnologic „Ioan Buteanu” Gurahonț (înscriși 130) și de la Liceul Tehnologic „Vaida Voievod” Hălmagiu (cu 30 de candidați).
SUSANI. La început de post al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în Parohia Ortodoxă „Înălţarea Domnului” din Susani, Protopopiatul Sebiş, s-a desfăşurat o activitate filantropică care a adus bucurie în peste 25 de familii.
SEBIŞ. Să conduci seria mai bine de jumătate din campionat şi să pierzi, pe final, promovarea, lasă urme adânci în psihicul oricărui jucător. Iar băieţii de la Naţional Sebiş nu fac excepţie. Dovadă, eşecul din ultima etapă a play-off-ului, de pe teren propriu, contra vec inilor din Ineu (scor 0-1, gol Băd min. 43).
Marele meci al promovării în liga a 2-a se joacă acum la Pâncota unde Soimii și Național Sebiș țintesc cele trei puncte, în fața a aprox 500 de spectatori.
În zilele de 6, 7, 8 iunie va avea loc a XV-a ediție a Festivalului de muzică de la Sebiș.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
2
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.
Local
Administrația din Nădlac a obținut fonduri europene nerambursabile pentru transformarea a trei terenuri degradate în parcuri.
Local
Centrul de copii și tineri „Sfântul Ilarion Felea” din Parohia Arad Șega I a fost sfințit și inaugurat, duminică.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.