15 evenimente întinse de-a lungul a patru zile, într-un festival de care, potrivit organizatorilor, ar trebui să ştie toţi arădenii.
Vladimir Tismăneanu anunţă Discuţia secretă cu o veritabilă bătălie pentru spaţiul public între intelectuali şi politică în România post-comunistă.
ARAD. Se apropie Festivalul internațional de literatură „Discuția Secretă”, aflat la a doua ediție, una care va oferi arădenilor patru zile de literatură.
Discuţia secretă, un festival de tipul "Do it yourself", între 5 şi 8 iunie, în municipiul Arad.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu reacționează vehement la starea deplorabilă în care se află strada Cocorilor.
Local
Primăria orașului Nădlac a decis să reducă impozitele proprietarilor de terenuri agricole care în cursul anului trecut au avut pagube provocate de seceta pedologică, pentru a compensa o parte din majorarea taxelor locale decisă de Guvern, însă facilitățile fiscale nu pot depăși suma totală de 250.000 de lei din bugetul local, pentru care sunt depuse aproximativ 550 de cereri.
Local
Deficitul de personal a avut ca efect mai puține dosare soluționate în 2025, conform raportului de activitate pe anul trecut.
UT Arad
Internaționalul cipriot a declarat că au existat tratative pentru plecarea sa.
Local
CJA a transmis o informare referitoare la necesitatea șanțurilor realizate pe drumul dintre Pâncota și Buteni.
Evenimente
Un eveniment caritabil în beneficiul lui Sebastian Tetulea, un băiat de 9 ani, suferind de o boală genetică rară. Şansa lui vine din Mexic, unde tratamentul costă 35.000 de dolari, sumă la care se adaugă şi alte cheltuieli.