Cei care absentează de la instruire îşi vor pierde şansa de a deveni preşedinţi ai secţiilor de votare.
ARAD. Succes pentru acţiunea de înscriere a persoanelor doritoare să devină preşedinţi (sau locţiitori ai acestora) ai secţiilor de votare. Până vineri, pe listele deschise la Instituţia Prefectului erau deja înscrise 170 de persoane. Trebuie menţionat, însă, că înscrierea continuă, deoarece numărul necesar este mult mai mare. Oricum, la finele perioadei de înscrieri, preşedinţii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi.
Prefectura a deschis lista pentru înscrieri pentru preşedinţi sau locţiitori ai secţiilor de votare.
ARAD. Încă de dimineaţă, de la ora 5,00, au fost preluate de la tipografie buletinele de vot pentru secţiile de votare din judeţ. Membrii BEJ sunt deja pe traseu, cu autobuzele, pentru a distribui materialele electorale (buletine de vot, ştampile, liste etc).
ARAD. Tribunalul Arad anunță tragerea la sorți a președinților secțiilor de votare și locțiitorilor acestora în cadrul birourilor electorale ale secţiilor de votare ce se vor constitui cu ocazia organizării şi desfăşurării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European în anul 2014, din data de 25 mai 2014.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
3