Facultatea de Științe Socio Umane, Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a organizat, în data de 28.10.2015, conferința cu tema „Securitatea Uniunii Europene - evoluția geopolitică la nivel european și mondial”, susținută de prof. univ. dr. Adrian Liviu Ivan, din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, cunoscut specialist în domeniul relaţiilor internaţionale și studiilor europene, personalitate recunoscută pe plan național și internațional.
Ministerul Afacerilor Interne a hotărât să întărească măsurile de securitate la frontiera cu Serbia, chiar dacă România nu resimte presiunea migraţionistă din Europa.
Mapamond
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
1
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.