Soluţie propusă de autorităţile locale Ministerului Transporturilor pentru eliminarea aglomeraţiei de la sediul RAR.
PECICA. Casă nouă pentru Poliţia Pecica. Guvernul a aprobat darea în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), prin Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad, a unui imobil în vederea amenajării sediului pentru Poliţia Oraşului Pecica. Actualul sediu al Poliţiei Pecica a fost în proprietatea Primăriei Pecica, însă, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, a fost trecut în domeniul public al statului.
ARAD. Pensionarii vor avea un nou sediu începând cu data de 18 iulie. O locaţie mai aproape de centrul oraşului. Noua locaţie va fi pe strada Hunedoarei, la numărul 4 (lângă Biserica Sârbească, pe linia de tramvai 2). Totul a pornit de la chiria mare, de 3.000 de lei pe lună, pe care o plătesc pensionarii în actuala locaţie.
ARAD. Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad şi-a schimbat sediul. Noua locaţie este mult mai mare şi mai potrivită pentru desfăşurarea activităţilor uniunii, informează conducerea ULALA.
ARAD. Mai multe percheziţii domiciliare au avut loc în Arad, Reşiţa, Caransebeş şi Lugoj. Poliţiştii au descins la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, fiind vizate mai multe persoane suspectate de evaziunea fiscală cu produse din carne, prejudiciul ridicându-se la cinci milioane de lei.
Filmul, care îmbină comedia neagră, drama și thriller-ul, spune povestea a doi frați într-o fugă improbabilă.
Primăria ne propune promenadă, gastronomie și programe artistice la o nouă ediție Open Boulevard.
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, lider al PNL Ilfov, a anunțat, marți, că a fost dat afară din PNL, partidul în care a câștigat „fiecare mandat, de 25 de ani, prin vot”, nu prin numire, spre deosebire de Ilie Bolojan, precizând că nu va renunța la mandatul pentru care cetățenii l-au votat.
Procedurile privind excluderea celor care au susținut guvernul propus de Adrian Veștea au început în PNL și vor fi finalizate după ce noul statut al partidului va fi înregistrat la Tribunalul București, a anunțat, marți, deputatul Ionel Bogdan, după ședința Biroului Permanent Național al formațiunii.
Varianta care pare să se contureze după consultările de marți de la Cotroceni este cea a unui guvern minoritar, iar procesul de formare a unui nou executiv trebuie să fie accelerat, a transmis, marți, Nicușor Dan.
Dumitru Coarnă, parlamentar neafiliat, a declarat marți, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, că propunerea pentru premierul desemnat ar urma să vină de la PSD.
Cosmina Cerva este propunerea de premier din partea PACE - Întâi România, a anunțat, marți, senatorul Ninel Peia, după consultările cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.
Liderul Grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Mirel Chiriță, a declarat marți, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că formațiunea sa îl propune pentru funcția de premier pe Victor Ponta, argumentând că acesta are o experiență guvernamentală și ar putea fi un liant pentru a se ajunge la un consens.