ARAD - Mutarea funcţionarilor din CJA creşte
calitatea condiţiilor de muncă a
salariaţilor Primăriei.
ARAD - Cu luni bune întârziere şi
după nenumărate suplimentări de fonduri,
angajaţii CJA se mută în noul sediu.
ARAD - Consilierii judeţeni vor discuta la finele acestei luni despre aprobarea Proiectului Tehnic şi a indicatorilor tehnico-economici, pentru investiţia „Sediu de Gardă de intervenţie la Birchiş”, pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad.
ARAD - Primăria Arad vrea să ofere Partidului
România Mare un sediu şi, ca atare, le propune
aleşilor municipali să repartizeze cu titlu de
închiriere spaţiul cu altă destinaţie
decât aceea de locuinţă situat pe strada
Lucian Blaga nr. 13, ap. 4, compus dintr-un birou, antreu
şi boxă.
Local
Aeroportul Internațional Liszt Ferenc din Budapesta ar putea fi legat, în viitor, prin trenuri directe de mai multe orașe din estul Ungariei, dar și de România.
UT Arad
ARAD. Presiunea e mare la UTA, orice s-ar spune. Iar asta a recunoscut-o Adrian Mihalcea de fiecare dată când lipseau rezultatele. Nu a vorbit neapărat în nume propriu, ci mai mult despre jucători, pentru că despre asta a fost întrebat.
Local
Pe 17 septembrie 2026, la Ana Summer Events din Târgu Jiu, s-a desfășurat prima ediție a concursului național Top Model Divine – Miss & Mister, organizat de Dalia Florescu și Nancy Abbas, prin Divine Models Academy Târgu Jiu.
Local
Colaborarea culturală dintre municipiile Arad și Pécs (Ungaria) continuă printr-un nou eveniment dedicat promovării artei și dialogului cultural dintre cele două orașe înfrățite.
România
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, „cum se fac toate casele în Italia pentru servitori”.
1
Local
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.
România
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.