Marius Copil, locul 176 ATP, se simte bine pe iarba turneului challenger dotat cu premii de 42.500 de euro de la Surbiton (Marea Britanie).
Elevii lui Bogdan Oneț au rezolvat în două meciuri calificarea în „careul de ași” al turneului zonal rezervat juniorilor E. După ce, în prima zi, a trecut cu 4-1 de LPS Târgu Jiu, Atletico a depășit-o în această dimineață și pe ACS Luceafărul Drobeta Turneu Severin, scor 3-0 (goluri Pop, Ristin și Salamon.
95 puncte a fost diferenţa cumulată în cele două partide cu care campioana en-titre, CSM Târgovişte a învins Univ Goldiş ICIM Arad în sferturile de finală ale Ligii Naţionale de baschet feminin. După 89-47, în meciul din Cetatea Chindiei, marţi, la Piteşti – pentru că „Polivalenta” arădeană este ocupată de meciul de Cupa Davis – ex-arădeanca Ildiko Nagy şi coechipierele ei au bifat o victorie şi mai concludentă, scor 81-28.
Favoritele unu și doi, slovena Tamara Zidansek (17 ani; locul 496 WTA), respectiv Chantal Skamlova (21 de ani; 535 WTA), vor juca, duminică (ora 11.00 - baza Activ - intrarea liberă) finala ediției din acest a Trofeului „Ilie Năstase” la tenis, turneu cu premii de 10.000 de dolari din Circuitul ITF.
Generația 2004 de la clubul galben-negru, pregătită de prof. Dinu Donca, a câștigat titlul de campioană județeană juniori E și se pregătește de faza zonală.
România
Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă privind declararea, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, a situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere, benzină şi motorină.
ARADON Sport local
ORĂŞTIE. Recent a avut loc prima etapă a Campionatului Național de Karate IKU, unde sportivii clubului Cobra Arte Marțiale au avut rezultate foarte bune.
Mapamond
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost însoţită miercuri de un invitat surpriză la un eveniment organizat la Casa Albă: un robot umanoid capabil să meargă singur şi să vorbească, informează AFP.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentului „Târgul de Paște 2026”, vor fi instituite restricții de circulație și măsuri de eliberare a parcărilor în zona Pieței Catedralei.
Local
Locuitorii din municipiul Arad și din împrejurimi se plâng că, de aproximativ două săptămâni, localitățile sunt învăluite de un miros de dejecții, care devine mai puternic seara, și cer autorităților să caute cauzele, în timp ce primarii cred că este vorba de folosirea îngrășămintelor naturale pe terenurile agricole.
ARADON Sport local
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.
Mapamond
Parlamentul European a validat joi, la Bruxelles, o înăsprire netă a politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației și a aprobat propunerea de înființare a unor „centre de returnare” în afara UE, unde ar urma să fie trimiși cetățenii țărilor terțe aflați ilegal pe teritoriul Uniunii, transmite France Presse.
Mapamond
Președintele american Donald Trump le-a reproșat joi aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în privința Iranului, relatează Reuters.