Selecţionata Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Elveţia cu 5-3, la loviturile de departajare, sâmbătă, pe Dusseldorf Arena, într-un meci în care scorul a fost egal, 1-1 (0-0, 1-1), atât după 90 de minute, cât şi după prelungiri.
Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Portugalia cu scorul de 5-3, la loviturile de departajare, vineri seara, pe Volksparkstadion din Hamburg, într-un meci în care scorul a fost alb, 0-0, atât la finalul celor 90 de minute, cât şi după prelungiri.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
1