ARAD. Consilierul judeţean Sorin Victor Roman, principalul organizator al Crosului şi Semimaratonului Aradului, cel care a fost omul cu ideea, a prezentat statisticile primei ediţii a unei manifestaţii care se doreşte a deveni o tradiţie.
ARAD.Prima ediţie a evenimentului „Crosul şi Semimaratonul Judeţului Arad” a reunit alergători de toate vârstele.
ARAD. Doar o zi ne mai desparte de evenimentul care angrenează tot mai mulţi arădeni încă de la prima ediţie.
ARAD. Peste 560 de participanţi s-au înscris la cele trei curse programate să aibă loc sâmbătă.
ARAD. Au mai rămas câteva zile până la startul crosului şi semimaratonului care se vor desfăşura în oraşul nostru.
Local
IMM Arad atrage atenţia că atât creșterea costurilor cât și criza combustibilului afectează economia locală.
UT Arad
ARAD. După a treia înfrângere stagională cu FCSB, antrenorul Adrian Mihalcea a apărut extrem de supărat la declaraţii.
Ştiri sportive
Arbitrul francez Francois Letexier va conduce meciul dintre echipele naționale de fotbal ale României și Turciei, care va avea loc joi, de la ora 19:00, pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, potrivit site-ului UEFA.
Local
Comerţul ambulant cu flori în zona cimitirelor, se desfăşoară în perioada 17 – 19 aprilie. Cererile se depun până în 27 martie.
Mapamond
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a apărat marţi guvernul premierului ungar, Viktor Orban, în contextul unor presupuse scurgeri de informaţii referitoare la conversaţii telefonice care l-au implicat pe ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, acuzat că ar fi furnizat informaţii Rusiei, informează EFE.
2
Local
Complexul Muzeal Arad anunță deschiderea expoziției și a atelierelor demonstrative „Rânduiala Paștelui în Satul Maramureșean”, organizate în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighet.
ARADON Sport local
13 puncte din 18 posibile obţinute de Academia UTA în Liga de Tineret şi Liga Elitelor.