O fotografie în care se văd foarte multe biciclete înghesuite în faţa Şcolii Gimnaziale din comuna arădeană Semlac este redistribuită pe reţelele sociale şi comparată cu imagini din ţările nordice, unde pedalatul este încurajat de autorităţi, reprezentanţii administraţiei locale precizând pentru AGERPRES că jumătate dintre elevi merg la şcoală cu bicicleta în fiecare zi, iar rastelele cu 150 de locuri au devenit insuficiente.
Anii nu trec niciodată peste noi fără să ne aducă și un număr de drame, care prin felul în care s-au petrecut, ajung să rămână în conștiința publică. Nici anul 2023 nu face excepție de la această regulă, și deși ar fi de dorit să conatbilizăm aspectele pozitive, acestea sunt întotdeauna volatile, pentru că momentele frumoase nu lasă cicatrici.
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.
România
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
2
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.