TIMIŞOARA. Au făcut apel împotriva sentinţei date de Tribunalul Arad şi au primit pedepse mai mici.
BUCUREȘTI. Astăzi se va pronunța sentința în dosarul Rohozeanu. Fizidean își așteaptă verdictul postând poze din pușcărie pe Facebook.
BUCUREȘTI. Este posibil ca dosarul Rohozneanu să fie trimis spre rejudecare. Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis ieri, să amâne pronunțarea sentinței în dosarul Împăratul . 16 decembrie este data la care inculpații (39 la număr) din acest dosar își vor afla (sau nu) sentința.
BUCUREȘTI. Înalta Curte de Casație și Justiție va da astăzi sentința definitivă în dosarul „Împăratul”.
ARAD. După 10 ani de la moartea lui Gabriel Krach, Tribunalul Arad a decis: 10 ani de pușcărie pentru Adrian Toader (Buș).
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4