Guvernul, prin Direcţia regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, blochează accesul auto al cetăţenilor în cartierul Via Carmina din Vladimirescu şi se pregăteşte să îl blocheze şi în alte cartiere noi ale localităţii. Ei invocă câteva nereguli ale dezvoltatorului imobiliar, care nu a obţinut o serie de avize necesare.
ARAD. „Frustrarea şi interesele politice sunt mai importante pentru consilierii judeţeni ai PSD, decât interesele arădenilor”, susține Sergiu Bîlcea, vicepreședinte CJA și președinte al Organizației Municipale PNL Arad. Afirmația a fost făcută în contextul în care în ultima ședință a Consiliului Judeţean, PSD a votat împotriva proiectelor propuse.
Mapamond
Gigantul auto Ford a înregistrat anul trecut pierderi nete de 8,2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice (EV), a incendiului care a afectat unul din furnizorii săi de aluminiu și a taxelor vamale americane, în timp ce veniturile s-au situat la 187,3 miliarde de dolari, transmit DPA și Xinhua.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, intenționează să anunțe la 24 februarie un plan pentru alegerile prezidențiale și pentru un referendum, a relatat miercuri Financial Times, citând oficiali ucraineni și europeni implicați în această planificare, informează Reuters.
România
Curtea Constituțională a României urmează să ia în discuție miercuri sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, însă o decizie ar putea fi amânată după ce unul dintre judecători a intrat în concediu pentru zece zile.
Mapamond
Nouă persoane au fost ucise marți într-o regiune izolată din vestul Canadei, dintre care șapte împușcate mortal într-un liceu și alte două găsite moarte într-o reședință din apropiere, a indicat poliția, transmite AFP.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad s-a impus fără probleme în ultima etapă a sezonului regulat, cu „lanterna roșie”.
Mapamond
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
2
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Local
Refuzul confirmării mandatului a venit la finele lui 2023 și a fost justificat de Ministerul Educației prin existența unor sancțiuni aplicate anterior pentru plagiat.
8