aradon.ro Web analytics


Sergiu Cosmin Vlad este pe primul loc între colegii săi deputați din USR în ceea ce privește prezența la vot. Arădeanul a încheiat prima sesiune parlamentară a noii legislaturi cu un procent de 99,8%. Astfel, fostul activist de mediu arată că muncește cu adevărat acolo unde l-a trimis electoratul arădean, ceea ce nu poate fi spus despre ceilalți deputați din Arad.
Filiala USR Arad anunţă că deputatul Sergiu Vlad a solicitat ANRSC „investigarea modului în care autoritățile publice locale din Arad și-au îndeplinit obligațiile legale de a asigura serviciile de utilitate publică precum și sancționarea celor care aveau această responsabilitate, după cum se precizează în Legea nr. 51/2006 actualizată ”. Mai mult, deputatul susţine că administraţia, în frunte cu primarul, este pasibilă de amenzi consistente pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile legate de asigurarea serviciilor de salubritate.

Local

Aproape 15 mii de operații efectuate la Județean, în 2025

Ştiri sportive

Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open, fără să piardă vreun set
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.

UT Arad

Mihalcea a vorbit de salvarea de la retrogradare
La conferința de presă de după înfrângerea cu FK Csikszereda, antrenorul UTA-ei a surprins. 2

UT Arad

Ne putem uita în jos, că ne iau cu rău înălțimile
UTA s-a poticnit acolo unde ne așteptam mai puțin. A. Roman și Odada au îngropat speranțele noastre, după greșeli copilărești cu FK Csikszereda. 3

Local

Tâlhar reținut după ce a furat un telefon și 100 de lei
Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.

Local

Furt și distrugere, pe lista unui felnăcan

Local

POLITIC. Falcă: „Trebuie să investim în oameni”
3

Local

Vrei să te faci detectiv în Arad? Acum e momentul
IPJ Arad anunță organizarea unui concurs pentru dobândirea calității de detectiv particular.

ARADON Sport local

FCC UAV s-a impus clar și la Agronomia
Arădencele au câștigat ultima deplasare din sezonul regulat, conducând și la 30 de puncte.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.