ARAD. Sambata noaptea, invitatii clubului de pe strada Unirii au putut vedea o inedita colectie de incaltaminte semnata Mircea Florea. Acesta a facut o serie dedicata special sarbatorilor de iarna, ornand cu motive specifice incaltamintea prezentata.
Fete si masini, masini si fete, tinute sexy, masini exotice, decoruri de vis, astea-s chestii pe care cu totii le pot realiza sau obtine. Insa Masini.ro a impins stacheta un pic mai departe: am adunat toate cele de mai sus si am adus, in plus, un sexy-fotograf, pe langa cel ce va scrie.
VANCOUVER - Publicaţia Sports Illustrated a făcut un clasament al celor mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, în care conduce Lindsey Vonn (schi alpin), urmată de Hannah Teter, Claire Bidez (snowboard) şi Lacy Schnoor (schi artistic), toate reprezentante ale Statelor Unite ale Americii.
Mapamond
Autoritățile columbiene au anunțat luni cel puțin 48 de răniți după prăbușirea unui avion militar cu 125 de persoane la bord în sudul țării, conform unui prim bilanț, relatează AFP.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
1
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.