ARAD. Ioan Cuzman s-a restras de la conducerea Societăţii de Investiţii Financiare Banat-Crişana în urmă cu aproximativ o lună de zile, atunci când SIF 1 sărbătorea 20 de ani de la apariţia sa instituţională. Anunţul a venit ca o surpriză pentru muţi dintre cei prezenţi la recepţia SIF, iar a doua zi intenţia lui Cuzman a fost confirmată de către Consiliul de Administraţie.
ARAD. Pasul înapoi pe care l-a anunțat aseară președintele SIF Banat-Crișana s-a produs. Ioan Cuzman a anunțat în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului de Administrație că se retrage din funcția de președinte-director - general al Societății de Investiții Financiare.
ARAD. Implicarea Societăţii de Investiţii Financiare Banat-Crişana în viaţa oraşului a fost criticată în multe rânduri, atacurile venind în special din zona politică.
ARAD. Raportul-şoc al Fondului Monetar Internaţional dat publicităţii în urmă cu două zile nu i-a speriat pe membrii Consiliului de Administraţie din cadrul Societăţii de Investiţii Financiare Banat-Crişana.
A condus destinele Societăţii de Investiţii Financiare Banat-Crişana pentru ani buni, dar se pare că acum, la mai bine de doi ani de la prăbuşirea Bursei de Valori şi la un nou moment de cumpătă financiară pe plan european, Cuzman a decis că e momentul să se retragă.
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
1
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.