
O femeie a fost bătută în zona Podgoria și nimeni nu a intervenit în ajutorul ei, o altă femeie a fost agresată pe Bulevardul Revoluției ziua în amiaza mare, un bărbat masiv și bărbos înjură trecătorii în zona Boul Roșu, cerșetori agasanți te urmăresc zeci de metri, iar exemplele ar putea continua. Sunt motive pentru care unii oameni, femeile în special, declară că de multe ori nu se simt confortabil pe străzile orașului nostru.
Local
Constructorul nu a reuşit să finalizeze pasajul nici în luna noiembrie, aşa cum a spus în vară.
Mapamond
Hamas le-a administrat tranchilizante unora dintre ostaticii israelieni înainte de a-i elibera „pentru a-i face să pară fericiţi” şi mai relaxaţi, a declarat marţi un oficial al Ministerului Sănătăţii israelian în faţa unei comisii din Knesset, potrivit agenţiilor de presă TPS şi EFE.
Mapamond
Ucraina a deschis o anchetă privind contracte de achiziţionare de arme pentru forţele sale armate, a indicat marţi şeful parchetului specializat în dosare de corupţie (SAP), Oleksandr Klimenko, citat de France Presse.
Local
Tragedie fără margini la Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, unde o tânără de 25 de ani și copilul său nou-născut au murit, marți dimineață.
Local
Inspectorii de sănătate publică au început o anchetă la Maternitatea Arad, unde o tânără de 25 de ani a murit, marţi, împreună cu copilul născut în urma unei cezariene, medicii afirmând că pacienta fusese adusă la spital cu ambulanţa în stare gravă din cauza unei infecţii respiratorii severe.