Pentru ca petrecerea Sărbătorilor de Paşti să fie liniştită şi fericită, Inspectoratul de Poliție Județean Arad vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.
ARAD. În cursul lunii decembrie, poliţiştii arădeni au desfăşurat mai multe activităţi preventive în cadrul campaniei „Sărbători în siguranţă!”, care au avut ca scop diminuarea condiţiilor favorizante a infracţiunilor de furt din locuinţă şi din autoturisme, de tâlhărie, precum şi a altor fapte antisociale.
Pentru că ne aflăm în plin sezon al cumpărăturilor pentru sărbătorile de iarnă, iar magazinele şi pieţele sunt foarte aglomerate, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.
Dacă este să ne luăm după statisticile Poliției, Aradul devine un județ tot mai sigur din punct de vedere al criminalităţii.
Omagiu adus de arădeni lui Liviu Rusu, cel care a creat cadrul instituţional şi legal al Siguranţei Alimentelor şi a făcut ca această instituţie să funcţioneze perfect european.
Local
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o atenționare Cod galben de viituri, valabilă până miercuri la miezul nopții, pe râuri din 19 județe.
ARADON Sport local
A fost, din nou, sărbătoare la Chișineu Criș, mii de copii participând la un turneu de anvergură.
Local
Lipsa precipitațiilor a avut efecte devastatoare în agricultură. După cultura de grâu afectată de secetă, acum și în cazul porumbului sunt culturi compromise total.
1
Local
„Water Blooming”, expoziție și ateliere dialog între arta românească și cultura japoneză, la Zilele Aradului.
Local
Ce se află dincolo de ușile Bibliotecii Județene? Arad Free Tours va răspunde acestei întrebări sâmbătă, 29 august 2026, de la ora 18.
Advertorial
Cumpărarea unei mașini rulate presupune mai mult decât alegerea unui model care arată bine și se încadrează în buget. Starea tehnică, istoricul autoturismului, posibilitatea de a face un test-drive și existența unei garanții sunt detalii care pot conta mult după achiziție.
Advertorial
Vremea schimbătoare dintre sezoane îți pune adesea creativitatea la încercare atunci când încerci să compui o ținută confortabilă și stilată. Ai nevoie de articole vestimentare versatile care să te protejeze de vântul răcoros fără să îți încarce inutil imaginea. Un model clasic inspirațional reușește să combine perfect funcționalitatea cu un aer urban extrem de modern. Vei descoperi rapid cum acest articol își păstrează popularitatea și devine aliatul tău de nădejde în fiecare primăvară sau toamnă.