În perioada 1-30 noiembrie 2012, pentru a patra oară în România, Mercedes-Benz oferă gratuit un program de verificare şi reglare a luminilor exterioare.
‘’Siguranţa propriei locuinţe!’’ - este ‘’lecţia’’ pe care Inspectoratul de Poliţiei Judeţean Arad vrea ca arădenii să o înveţe.
Copilul tău este plin de energie: aleargă tot timpul, este curios şi evoluează de la o zi la alta. De aceea, monitorizarea stării sale de sănătate nu este numai o recomandare, ci şi o necesitate.
Nu ajunge sa te protejezi de o sarcina nedorita. Bolile cu transmitere sexuala sunt numeroase, iar unele sunt foarte grave (SIDA, hepatitele B si C). Ia-ti toate masurile de prevedere necesare, astfel incat, dupa sex, sa te simti in siguranta si sa nu ai temeri.
ARAD. Camera de Comerţ şi Industrie Arad, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – Filiala Arad, a organizat sesiunea de training: „Siguranța alimentară vs. Managementul de mediu în industria alimentară”.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2