Două jocuri cu probleme de arbitraj în etapa 11 din Liga IV la fotbal. La jocul Voinţa Mailat – CS Ineu (scor 1-2), gazdele s-au considerat nedreptăţite de arbitrajul brigăzii A. Bolcaş – S. Burcă – P. Radu. Dar, iată ce spune preşedintele gazdelor, Laszlo Molnar: „Mateucă a fost accidentat grav de un adversar, a fost scos pe marginea terenului și, într-adevăr, folosea cuvinte neortodoxe, pentru că îl durea foarte rău piciorul care urmează să-i fie pus în ghips.”
Patru discipline sportive a propus ediția a VIII-a a Cupei „Fair Play” – Ziua Olimpică, organizată recent de catedra de educație fizică și sport a Școlii Gimnaziale din Șimand (profesori Daniel Mărcuș și Liviu Borlea). Pasiunea şi avântul elevilor au dus la întreceri spectaculoase, multe încheiate la „foto-finish”, efortul acestora fiind răsplătit de organizatori cu trofee, medalii şi diplome.
Local
Un bărbat de 31 de ani, eliberat condiționat din penitenciar anul trecut, a tâlhărit o femeie de 82 de ani pe care a urmărit-o din stația de tramvai până acasă.
Local
Jazzar 2026 se va desfășura de joi, 24 septembrie, până sâmbătă 26 septembrie, fiind cea de a V-a ediție a festivalului.
România
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federaţia Investitorilor şi Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES).
România
Călin Georgescu a fost interceptat de anchetatori în timp ce îi mărturisește complicelui său din dosarul de înșelăciune, Ionel Rusen, că „misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final”, discuția având loc în luna mai 2025.
1
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că România este pregătită să își asume un rol mai important în securitatea europeană și că țara își dorește o prezență militară americană pe teritoriul său, în cadrul unui interviu pentru emisiunea „The Julie Mason Show”, difuzată marți în Statele Unite. Șeful statului a vorbit despre relația de securitate dintre România și SUA, amenințările generate de războiul din Ucraina și sprijinul acordat Kievului.
România
Preţul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie şi unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marţi de Eurostat.
România
Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat că promisiunile președintelui Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, în legătură cu indexarea pensiilor și a salariilor nu au nicio acoperire, în situația în care nu există surse de finanțare care ar trebui să susțină creșterile anunțate.
România
România își recâștigă predictibilitatea fiscală și urmărește să atragă mai mult capital privat pentru proiecte în infrastructură, energie, apărare, digitalizare și industrie, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, după discuțiile de la New York cu reprezentanții J.P. Morgan, unul dintre cei mai mari investitori instituționali globali.