ARAD. Comitetul Executiv al AJF Arad a votat, în unanimitate, primirea echipei Lunca Teuz Sînpaul în actuala ediţie a campionatului Ligii 4, în locul grupării din Tisa Nouă care a decis să se retragă chiar cu trei zile înaintea startului de sezon.
Pe vremea copilăriei mele în Gai, după interminabilele miuţe disputate pe câmpul care astăzi găzduieşte halele BAT-ului, ne luam împreună cu „vagonarii” Kicsi (Dimenyi), şi Fodor şi „strungarul” Zizi Bran şi pe jos, străbăteam arăturile Colectivului care despărţeau cartierul meu de Sînpaul.
Local
Au fost dezafectate și trei adăposturi improvizate de către oamenii străzii pe domeniul public.
2
UT Arad
Redirecționezi o parte a impozitului pe profit dinspre bugetul de stat spre clubul fanion al Aradului.
Evenimente
Cele două evenimente vor avea loc între 24 și 26 mai. Festivalul Familiei se va încheia cu un program artistic susținut de Mădălina Boroneanț, Ribozom și Theo Rose.
Local
Turul Virtual al Aradului i-a adus județului nostru o selecție în finala concursului Destinația Anului®, la categoria ”Cea mai bună campanie de promovare”.
Local
În vârstă de 87 de ani, prof. Pavel Bujtar a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor Slovaci.
1
ARADON Sport local
CRAIOVA. Zilele trecute, pe cochetul și modernul stadion „Nicolae Mărășescu” din Craiova a avut loc prima etapă a Campionatelor Naționale rezervate seniorilor, tineretului (U23) și juniorilor I (U20).
ARADON Sport local
IZVORANI. Daria Tudorache își continuă prestațiile bune de pe tatami și în acest an și după titlul național la categoria U21 și bronzul senioarelor, a reușit să urce pe podium și zilele trecute, la Campionatul Național U23, de la Izvorani.
ARADON Sport local
Clubul Copiilor Ineu va fi, la finele acestei săptămâni, gazda a sute de copii din numeroase județe ale țării, care vor răspunde prezent la a IX-a ediție a Cupei „Ienopolis”.
Local
Reprezentanţii Primăriei Arad au constatat, în urma unor verificări efectuate privind utilizarea cardurilor speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap, că până la 40% dintre acestea sunt fotocopiate, în timp ce unele legitimaţii de acest fel ar fi fost utilizate după ce au fost anulate sau găsite pe stradă, fapte de natură penală.
9