Pilu. Timp de o repriză, Crişul Chişineu Criş s-a chinuit teribil să arate că este marea favorită a meciului, atâtat timp cât întâlnea o nou-promovată, iar trupa manageriată de Daniel Cherecheş a făcut transferuri importante în acestă vară.
ŞIRIA. UTA s-a impus facil la Şiria, la inaugurarea nocturnei stadionului din localitate şi prezentarea echipei „Şiriana”.
ŞIRIA. Şi-a (mai) împlinit un vis. Vorbim despre Valentin Bot, primarul comunei Şiria, care duminică, 31 iulie, ora 19, vă trăi, alături de localnici şi invitaţi, bucuria inaugurării stadionului „Otto Greffner”, la aniversarea centenarului fotbalistic.
Administraţia judeţeană se implică în reabilitarea clădirii muzeului Ioan Slavici din Şiria.
Compania de apă a semnat primele contracte de finanţare pe fonduri de coeziune pentru staţii de epurare în judeţ.
Local
Stelian Paven, prins în februarie anul acesta pe Calea Romanilor, după ce a luat mită de la un șofer pentru a îl „ierta” de amendă este căutat de foștii săi colegi.
Mapamond
Un bărbat și-a dat foc joi în fața sediului Națiunilor Unite din New York și a decedat din cauza rănilor suferite, a anunțat poliția din oraș american, transmite AFP.
Local
Deocamdată nu sunt disponibile bilete la operatorii privaţi; foarte probabil, vor veni începând cu seria următoare.
Evenimente
23 de tineri muzicieni, din 70 de candidați înscriși din 7 țări, vor studia cu Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva la Petriş.
Mapamond
Un grup de 16 copii, toți din aceeași familie, au fost salvați dintr-o casă din zona rurală a statului Ohio, unde au fost găsiți în 'condiții deplorabile' după ce au fost închiși într-o singură cameră timp de aproape patru ani, au informat autoritățile americane, citate joi de EFE.
Mapamond
Problemele în aprovizionarea cu benzină din Rusia încep să se extindă și în Asia Centrală, unde unele țări nu au o producție internă suficientă de combustibil și se bazează de mult timp pe importurile din Rusia, transmite Bloomberg.