ARAD. Zilele trecute, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Ordonanţa de Guvern prin care foştii directori de deconcentrate numiţi de către PNL, în virtutea protocolului de guvernare al Alianţei DA, au fost demişi după instalarea guvernului PD-L - PSD.
Arad - Agenţii de ordine publică au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.500 de lei. De asemenea au mai fost aplanate şase conflicte.
ARAD - Vor să ne „fure” modelul de
parcare, deşi nu este unul care să aibă
parte, câtuşi de puţin, de lauda
arădenilor. Este vorba de autorităţile din
Timişoara care, potrivit edilului Aradului,
au cerut date Primăriei Arad despre sistemul
nostru de parcare cu plată pentru a-l implementa
şi în oraşul de pe Bega.
România
Liderul Grupului Minorităților Naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, estimează că viitorul Guvern va fi unul minoritar.
Local
Instanța anulează definitiv certificatul de urbanism și autorizația de construire care au permis dezvoltarea proiectului de la fostul Antrepozit Andrényi, de pe 6 Vânători.
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, la finalul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că există două variante de guvern minoritar, o a treia variantă fiind un guvern „cu o majoritate foarte subțire”. Au existat întrebări legate de o posibilă sesiune extraordinară, cum și când ar funcționa - la început de iulie sau mai târziu.
România
USR nu va putea să susțină un guvern din care face parte PSD, a afirmat, marți, președintele USR, Dominic Fritz, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.
România
Președintele AUR, George Simion, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că partidul său este „atașat valorilor românești” și că fără acesta nu se poate rezolva criza guvernamentală.
1
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți, în urma consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că PSD este gata să își asume guvernarea.