Polițiștii au verificat respectarea legislației în vigoare în ceea ce privește paza societăților comerciale. Acțiunea a avut loc pe timp de noapte, iar în cadrul acesteia au fost controlate mai multe obiective care aveau agenți de securitate. În urma activității, au fost date amenzi în valoare de 2.800 de lei.
Un bărbat este bănuit că ar fi instalat ilegal sisteme de alarmă la sediul unei societăți comerciale din Nădlac.
România
O explozie neurmată de incendiu a avut loc, miercuri seara, la un bloc de locuinţe de tipul P+1 din municipiul Craiova, în urma căruia s-a prăbuşit o parte a etajului 1. O persoană a decedat în explozie.
România
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina.
Ştiri sportive
Formaţia de ligă secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat în premieră în finala Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 3-1 (1-1), miercuri seara, pe Stadionul „Michael Klein”, în prima semifinală a competiţiei.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au revenit în sfertul secund, dar au ratat mult de la libere și le-a costat.
Evenimente
Ediția cu numărul 29 a Concursului Internațional de Dans „Ghiocelul de Argint” se va desfășura pe 20 aprilie, la Teatrul Clasic.