Slaviansk. Lumea vede Ucraina în criză, dar realitatea este diferită, scrie reporterul CNN Tim Lister. „Doar un singur oraș în estul Ucrainei - Slaviansk este cu adevărat un loc ocupat de protestatari pro-ruşi.
Local
Opt incendii de vegetație uscată au fost înregistrate joi, 8 octombrie, în județul Arad. Cea mai mare suprafață afectată a fost în localitatea Virișmort, unde au ars aproximativ 15 hectare de teren.
UT Arad
UTA speră să-şi găseasă ritmul de joc şi să vină cu un rezultat pozitiv din deplasarea de la Botoşani.
Local
Centrul Cultural Județean Arad a aniversat joi, 8 octombrie, 25 de ani de la înființare. Evenimentul a avut loc la Secția de Artă Românească a Complexului Muzeal Arad, redeschisă publicului după lucrările de reabilitare a clădirii care găzduiește și Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”.
Local
Aradul va găzdui, pe 25 octombrie, prima ediție a evenimentului „Dialoguri pentru România”, care îi va aduce în fața publicului pe criticul de artă Radu Varia și pe cosmonautul Dumitru Prunariu. Discuția va fi moderată de Dan Negru și Daniela Maria Boiț.
Local
Garda de Mediu Arad a identificat patru zone în care au fost abandonate ilegal deșeuri, inclusiv plăci de azbest. Primăria comunei Bârsa a fost notificată să salubrizeze terenurile, în caz contrar riscând o amendă de până la 100.000 de lei.
Local
Cea de-a VII-a ediție a Balului Comunității Arădene va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, la Filarmonica Arad. Evenimentul va aduce în prim-plan personalități ale culturii și științei, elevi olimpici și proiecte dedicate copiilor vulnerabili. Seara va include și premiera națională a spectacolului „Simfonia Dorului Românesc”.
Mapamond
O fostă judecătoare de la Curtea Supremă a afirmat joi pentru AFP că a fost forţată să semneze un document prin care lidera opoziţiei venezuelene, Maria Corina Machado, a devenit ineligibilă înainte de alegerile prezidenţiale din 2024.
Mapamond
Comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, aşteaptă rezultate concrete în cursul discuţiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China şi Uniunea Europeană, a declarat acesta pe reţelele sociale, notează AFP.
Mapamond
Vladimir Putin l-a primit miercuri la domiciliul său, de ziua sa de naștere, pe Gerhard Schroeder, a anunțat joi Kremlinul, în timp ce fostul cancelar german este criticat pentru legăturile sale cu președintele rus, notează AFP.