Localitatea Şiria, acest minunat plai de ţară românească, cu vechi tradiţii de cultură şi civilizaţie, locul de baştină al marelui nostru scriitor Ioan Slavici, va găzdui pe data de 1 iunie a.c. cea de a doua ediţie a proiectului educaţional naţional „Copilăria, un basm fără sfârşit”, precum şi concursul naţional de şah pentru elevii claselor I-VIII, organizat în cadrul proiectului. Manifestarea, înscrisă în calendarul activităţilor educative naţionale ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, este iniţiată de Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Arad – Unitatea Şiria, la secţiunile: artă plastică, creaţie literară, artă fotografică, activităţi cultural-artistice, activităţi sportive, totul sub patronajul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Arad, Casei Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad, Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Arad şi în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean Arad şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad.
ARAD - Azi, de la ora 19, în sala Studio, „varianta” spectacolului cu Angela Varjasi, Mariana Tofan şi Roxana Sabău.
ARAD - Cadrele didactice ale Şcolii Generale nr. 4
„Ioan Slavici” promovează prin
activităţile extracurriculare cele mai importante
valori.
ARAD - Oferta educaţională, favorizată de
nivelul de competenţă a personalului didactic
şi baza materială.
România
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, „cum se fac toate casele în Italia pentru servitori”.
Local
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.
România
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
Local
Anunţul a fost făcut de primarul Călin Bibarţ. Municipalitatea a deschis procedura transparenţei decizionale.
Local
Un bărbat de 31 de ani, eliberat condiționat din penitenciar anul trecut, a tâlhărit o femeie de 82 de ani pe care a urmărit-o din stația de tramvai până acasă.
Local
Jazzar 2026 se va desfășura de joi, 24 septembrie, până sâmbătă 26 septembrie, fiind cea de a V-a ediție a festivalului.
România
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federaţia Investitorilor şi Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES).