Accidentul rutier a avut loc duminică după masa pe sensul de mers Nădlac spre Arad, în zona de urcare de pe DN 7, la Pecica, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Potrivit reprezentanților instituției, în evenimentul rutier sunt implicate două autoturisme, rezultând șapte victime - patru adulți și trei copii.
Local
Elevii au vizionat piesa „Cinci avioane în șapte ani”, interpretată de persoane private de libertate din Penitenciarul Arad.
Local
Produsele sustrase a fost returnate, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 940 de lei.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 29-03-2026 sunt următoarele:
Local
În doar câteva ore, polițiștii au reținut 8 permise de conducere, dintre care 4 pentru alcool. Pe lângă șoferi, au mai fost sancționați 12 pietoni și 8 bicicliști.
Mapamond
Poliția israeliană l-a împiedicat pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, conducătorul Bisericii Catolice din Țara Sfântă, să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor, a relatat Patriarhia Latină a Ierusalimului, transmite duminică EFE.
Mapamond
Guvernul iranian a fost de acord să permită trecerea a 20 de nave comerciale sub pavilion pakistanez prin Strâmtoarea Ormuz, o concesie anunțată duminică dimineață de Islamabad ca „un pas către pace” în contextul eforturilor sale de mediere în conflictul din Orientul Mijlociu, informează EFE.
1
România
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost adus duminică în urma unei tulburări „majore” de ritm cardiac, a anunțat unitatea sanitară.
Ştiri sportive
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost internat de urgență într-un spital din Capitală, duminică, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament, a anunțat Federația Română de Fotbal într-un comunicat.