PILU - Primarul din Pilu este acuzat că a bătut trei tineri din Socodor pentru că mergeau prea încet cu maşina.
SOCODOR - Administraţia comunei arădene Socodor a reuşit să câştige un proiect european transfrontalier în valoare de peste un milion de euro.
Aparat ultra-performant pentru boala Alzheimer achiziţionat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”
O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” condusă de dr. George Preoţescu, director al Centrului de Tratament şi Cercetare a bolii Alzheimer din cadrul UVVG şi Nicolae Turbatu, directorul departamentului relaţii internaţionale, a fost prezentă, zilele trecute, la Universitatea din Pecs (Ungaria) pentru a achiziţiona un aparat ultra-performant, care este folosit în tratamentul pacienţilor cu boala Alzheimer pentru a măsura impulsurile generate la nivelul creierului uman.
SOCODOR - Cu ocazia sfinţirii Bisericii Ortodoxe Române din Socodor, cu „Hramul Buna Vestire”, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a acordat părintelui paroh Viorel Boţoc Diploma de excelenţă a UVVG.
SOCODOR - Interes internaţional pentru împădurirea a peste 100 de hectare de terenuri degradate.
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
1
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
2
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
3