INEU. Conducea „mort de beat” pe străzile din Lipova. Este vorba despre un șofer care a fost prins conducând cu o alcoolemie de 1,60 g/l.
A prezentat la controlul de frontieră un permis auto – pentru care a plătit 1.000 de lei – furat din 2012 de la un cetățean bulgar.
ARAD. Un cititor al site-ului www.aradon.ro a prins în flagrant încă un bizon care parchează oricum, doar legal nu. Şi, din declaraţiile celui care ne-a trimis pozele, bizonul ar fi chiar un poliţist, apărător al legii, care ar trebui să dea un exemplu.
ARAD. Unul dintre cei mai ghinionişti şoferi de miercuri a fost o doamnă blondă, cu o maşină de teren, care a rămas blocată sub pasajul din Micălaca. Timp de câteva minute şoferiţa a încercat să îşi scoată maşina din apa care avea aproximativ un metru în zona cu pricina, dar orice manevră a fost în zadar.
ARAD. A condus beat, a pierdut controlul asupra direcției și a ieșit în afara șoselei, între Ineu și Mocrea. După ce l-au testat cu aparatul etilotest, polițiștii au descoperit că șoferul consumase băuturi alcoolice, iar acum s-a ales cu dosar penal.
Local
Polițiștii promoției ianuarie 2026 au fost pregătiți de intervenții de către cei de la Serviciul Pregătire Profesională din cadrul IPJ Arad.
1
Mapamond
O alunecare de teren produsă în zona unei mine de aur din estul Guineei s-a soldat cu cel puţin 11 morţi, a declarat vineri pentru AFP Crucea Roşie.
Local
Au fost finalizate lucrările la poarta monumentală de la intrarea în Parcul de Sculptură de la Căsoaia.
Local
ARAD. Polițiștii arădeni au reușit să identifice un tânăr de 25 de ani care l-a lăsat pe un octogenar fără agoniseala de o viață.
2
Local
Niciun dosar nu a fost depus la concursul lansat pentru ocuparea funcției de director general al Zonei Libere Curtici-Arad.
5
Mapamond
Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților este sărbătorită, în fiecare an, la 14 februarie, în țări din întreaga lume, fiind o zi dedicată dragostei și afecțiunii, fie că este vorba de dragoste romantică, prietenie sau legături familiale.
1