GALŞA. Un bătrân de 74 de ani a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost lovit de un tractor în localitatea Galşa. Tractorul era condus de un bărbat care nu avea permis de conducere. Poliţiştii care au investigat cauzele producerii accidentului spun că din primele cercetări totul s-a petrecut din cauza neatenţiei în conducere.
CURTICI. Un tânăr de 23 de ani s-a urcat la volan, a făcut accident şi a rănit doi pasageri care se aflau cu el în maşină. Reprezentanţii IPJ Arad ne-au declarat că, după producerea accidentului, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi avea o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Peste 8.000 de români cu permise valabile încă cel puţin şapte ani au solicitat schimbarea documentelor în ultimele două săptămâni la ghişeele Serviciului permise auto din toată ţara, a declarat Mihai Enache, şeful Serviciului de Relaţii Publice din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
La data de 19 ianuarie ora 11.30, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Cluj-Napoca au depistat în flagrant pe Vasile I. de 64 ani din judeţul Maramureş, care a alimentat cu combustibil în valoare de 338 lei un autovehicul de la o benzinărie de pe strada Fabricii, fără a plăti. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că şoferul autoturismului avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
La data de 11 ianuarie, ora 19.35, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie l-au depistat în trafic pe Flaviu M. de 32 ani în timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Meşter având o alcoolemie de 1,52 mg/l alcool în aerul pur expirat.
Mapamond
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie președintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor, relatează AFP.
Local
E vorba de patru cetăţeni din Sri Lanka care au fost descoperiţi în trafic, de poliţiştii de frontieră.
România
Doi bărbați cu vârste de 18 ani și 20 de ani au decedat în urma unui grav accident de circulație care a avut loc, sâmbătă dimineață, în Petroșani, în evenimentul rutier fiind implicat un singur autoturism în care se aflau doar cei doi tineri din orașul Petrila, potrivit ISU Hunedoara.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan va depune sâmbătă dimineața la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri, urmând ca audierile și votul în plen să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 2-1 (2-1), vineri seara, pe Strawberry Arena din Solna, la debutul său în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
Local
Doi tineri de 21 şi 23 de ani sunt cercetaţi pentru că ar fi procurat, deţinut şi vândut în mod repetat, în municipiu, diferite tipuri de droguri.
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
2
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
1
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
1