La data de 15 iunie, ora 17.30, pe DN 16, G. Cosmin, în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea un autovehicul (fiind sub influenţa băuturilor alcoolice) în localitatea Cămăraşu din direcţia Reghin înspre Cluj-Napoca, într-o curbă la stânga semnalizată corespunzător prin indicatoare rutiere, nu a redus viteza de deplasare, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit carosabilul pe partea stângă intrând în coliziune cu taluzul de pe marginea drumului. În urma impactului autovehiculul s-a răsturnat.
NĂDLAC. L-au prins băut la volan după ce a tamponat un alt TIR. Poliţiştii din Nădlac au prins un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Vâlcea, care se afla la volanul unui autotren, iar într-o parcare din Nădlac a tamponat un alt TIR.
În 13 iunie în jurul orei 21:05, pe strada Tatra din municipiul Cluj-Napoca, I. Radu, în vârstă de 29 ani, în timp ce conducea o autoutilitara, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a pierdut controlul asupra direcţei, a ajuns pe contrasens şi a intrat frontal intr-un garaj, după care a tamponat două autoturisme parcate regulamentar. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0.81 mg/l în aerul expirat.
TĂGĂŞELE. În urma accidentului produs în urmă cu o săptămână în Tăgăşele şi soldat cu decesul unei tinere în vârstă de 18 ani, şoferul vinovat a fost arestat pentru 30 de zile.
În 28 mai, ora 11:00, lucrători din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, l-au depistat în trafic pe L. A., de 48 ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Eroilor, având permisul de conducere suspendat şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice cu o concentraţie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.