SOFIA. Antrenorul emerit Spiridon Stanciu şi conducătorii CS Astra Arad au toate motivele de a fi mulţumiţi. Patru componenţi ai secţiei de lupte greco-romane vor participa, în perioada 12-18 august, în Bulgaria, la „mondialele” de juniori. Este vorba despre: vicecampionul european de juniori Dorin Pârvan (cat. 84 kg), bronzul european Tiberiu Barbazan (120 Kg), Mihai Mihuţ (60 Kg) şi Iulian Grăjdan (55 kg).
Partidul Socialiştilor Europeni s-a reunit la Sofia pentru a discuta depsre noua strategie financiară.
ARAD. La Galeria de Artă „Delta” din Arad va avea loc - luni, 22 aprilie, ora 18 - vernisajul expoziţiei de pictură-grafică intitulată „Insemne” a artistei plastice Cociuban - Klemenco Sofia
UVVG, prezentă la Congresul Internaţional privind
Eficienţa Energiei şi Resursele de Energie
Regenerative.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.