ARAD. Patru asociaţii arădene au semnat apelul de solidaritate cu românii din Harghita, Covasna şi Mureş.
ARAD. Membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad, împreună cu elevii Şcolii Generale „Ştefan Cicio Pop”, au omagiat ziua de 1 Decembrie 1918. Sub conducerea prof. Gheorghe Flueraş, corul CARP a interpretat cântece patriotice, menite să imprime cultul eroilor micilor şcolari şi să-i emoţioneze pe seniorii spectatori.
UDMR propune, în strategia sa fiscală şi economică, introducerea din 2013 pentru o perioadă de trei ani a unui impozit de solidaritate de 40 la sută aplicat celor cu venituri anuale de peste 100.000 de lei şi doar pentru suma care depăşeşte acest prag.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei consideră că situaţia dificilă din ţară a scos în evidenţă solidaritatea.
Coşul de solidaritate, creat pentru a spori nivelul de trai al pensionarilor, îi „bagă în sperieţi” pe primari.
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele: