ARAD. Fostul preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, Marius Oprea, este prezent, astăzi, la Şomoşcheş, unde are loc comemorarea revoltei din 1949.
ARAD. Organizaţia judeţeană PNŢCD Arad, organizează, în colaborare cu Primăria Comunei Cermei,în data de 31 iulie 2011, ora 11,00, în localitatea Şomoşcheş, o acţiune de evocare a răscoalei anti-comuniste a ţăranilor, din anul 1949.
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu reduce ritmul de creștere al economiei mondiale, se arată într-un raport publicat joi de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters.
1
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.