ARAD - Spectacol-concurs internaţional de dans şi muzică organizat de Palatul Copiilor Arad.
ARAD - Festivalul Internaţional de Arta Animaţiei „Euromarionete” programează astăzi, 15 mai, la ora 12, pe scena Teatrului de Marionete, premiera Companiei Muşchetarii - „Spărgătorul de nuci”, regia Cristian Mitescu.
ARAD - Teatrul Clasic „Ioan Slavici” se află în faţa unei noi premiere. Este vorba despre spectacolul „O noapte furtunoasă”, după I.L. Caragiale, pus în scenă de regizorul Sorin Militaru.
ARAD - „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, în programul de astăzi al Festivalului de Teatru şi Film.
ARAD - Casa Municipală de Cultură a pus în vânzare biletele şi abonamentele pentru Festivalul de Teatru şi Film Underground.
Preşedintele SUA, Donald Trump, nemulţumit de faptul că aliaţii din NATO nu au contribuit la asigurarea securităţii Strâmtorii Ormuz şi supărat că planurile sale de a prelua controlul asupra Groenlandei nu au avansat, a discutat cu consilierii săi opţiunea retragerii unei părţi din trupele americane din Europa, a declarat joi pentru Reuters un înalt oficial al Casei Albe.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o încetare a focului cu Ucraina pentru sfârşitul zilei de sâmbătă şi duminică pentru Paştele ortodox, a comunicat joi Kremlinul, după ce Kievul propusese de asemenea o întrerupere a ostilităţilor în această perioadă, relatează AFP.
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost redeschisă după 40 de zile de restricții impuse în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, iar reluarea accesului credincioșilor în sfântul lăcaș face posibilă participarea la ceremonia primirii Sfintei Lumini, a transmis, joi, Agenția Basilica a Patriarhiei Române.
Procurorul arădean a trecut de toate testele și a preluat șefia DIICOT Central.
Un vagon al trenului Regio 2029 Timișoara Nord – Arad a fost retras din circulație după ce un călător a descoperit o colonie de ploșnițe printre scaune. CFR Călători susține că este un caz izolat și anunță dezinsecții repetate și măsuri suplimentare.
1
Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul clubului ucrainean de fotbal Șahtior Donețk, și-a luat rămas bun de la Mircea Lucescu, joi seara, la Arena Națională, iar la ieșire a declarat că prietenul său l-a învățat să bea vin, iar la rândul său l-a învățat pe fostul selecționer să cânte karaoke.
Antrenorul UTA-ei a trimis pe teren doi tineri ai Academiei, la meciul cu Metaloglobus.
Cancelarul german Friedrich Merz a admis joi că ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului a devenit un „test de rezistență” pentru relațiile transatlantice, în contextul nemulțumirilor președintelui Donald Trump cu privire la presupusa lipsă de sprijin din partea aliaților europeni și a amenințării sale de a părăsi NATO, asigurând totodată că va face personal tot posibilul pentru păstrarea ei, relatează EFE.
1