ARAD. Trei spectacole de excepție sunt pregătite pentru cea de-a doua zi a Festivalului de Teatru Nou, care se va derula în perioada 9 – 18 mai, la Arad.
ARAD. Evenimentul se va desfășura în perioada 9 – 18 mai, când iubitorii de teatru sunt așteptați să se bucure de spectacole care de care mai interesante, cu actori de renume și regizori pe măsură.
ARAD. După cum ne-am obișnuit deja, în luna mai, la Arad, are loc un festival de teatru mai... altfel. Este vorba despre Festivalul de Teatru Nou – fost Underground – aflat, în acest an, la cea de-a doua ediție.
Filme, expoziții, spectacole de teatru sau, pentru că suntem în apropierea sărbătorilor de Paști, Drumul Crucii, care va fi refăcut la Arad în 18 aprilie. Sunt doar câteva dintre variantele de petrecere a timpului în acest sfârșit de sătpămână.
ARAD. Evenimente diversificate pentru acest sfârșit de săptămână. Expoziții, filme, teatru sau, de ce nu, că tot s-a încălzit vremea, o vizită la hipodrom. Toate cu scopul de a petrece momente de relaxare în weekend-ul ce se apropie.
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Local
Refuzul confirmării mandatului a venit la finele lui 2023 și a fost justificat de Ministerul Educației prin existența unor sancțiuni aplicate anterior pentru plagiat.
2
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
Local
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
1
Local
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
2
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
3