Întrunit, luni, Comitetul de Urgenţă al FRF a ratificat retrogradarea echipei CSU Vasile GoldişArad în Liga III, oferind dreptul următoarei clasate în sezonul trecut în Seria II a eşalonului secund, CFR Timişoara, să evolueze în Liga II.
ARAD - Pentru că se apropie marele praznic al
Învierii Domnului - Sfintele Paşti - vă
invităm să meditaţi câteva minute
în faţa unor creaţii deasebite, realizate
de artişti deosebiţi. Puteţi face asta la
Muzeul de Artă (în clădirea Bibliotecii
Judeţene, etaj II), unde elevii Şcolii Speciale
din Arad prezintă publicului o expoziţie de
icoane pe sticlă, intitulată sugestiv
„SPERANŢE”.
Premiat la finele anului trecut, atât de Direcţia Judeţeană de Sport, cât şi în Gala Sportului Arădean, la categoria „cel mai de perspectivă sportiv”, tenismenul Marius Copil are ţinte înalte.
Local
Participanții au pornit din Piața Avram Iancu și au făcut o primă oprire la Spitalul Matern, după care s-au îndreptat înspre Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime”, unde au fost întâmpinați de ÎPS Timotei.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.
Local
Europarlamentarul arădean spune că acest acord va duce la stabilitate economică și oportunități pentru România.
5