ARAD. Doi economişti în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Municipal Arad. Consilierii judeţeni au luat recent hotărârea de numire a două persoane, reprezentante ale Consiliului Judeţean, în structura amintită. Potrivit documentului aprobat, au fost desemnate economistele Claudia Hotăran şi Cristina Cristea în Consiliul de administraţie al Spitalului Clinic Municipal Arad.
ARAD. Două secţii situate în clădirea fostului Spital Municipal Arad au fost modernizate şi aduse la standarde europene.
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
1