HUNEDOARA. Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Deva, este dat în urmărire naţională, după ce a fugit dintr-un spital de psihiatrie. Bărbatul a fost condamnat în 2006 pentru tentativă de omor, dar din motive medicale a fost internat la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel, judeţul Timiş.
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate.
Discuțiile pe noul program de guvernare vor continua, rezultatul final al negocierilor urmând să fie prezentat în perioada următoare, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, miercuri, la finalul unei întâlniri cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la care au participat grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.
Două dintre echipele arădene de Liga a III-a au făcut spectacol în „intermediară”.
Nouă tineri de la Integra - Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Mentale au petrecut câteva zile în tabără la Moneasa.
Aproximativ 47% dintre români ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declară împotrivă, conform rezultatelor unui sondaj CURS.
11 lungmetraje și 11 scurtmetraje – din care 8 în competiție – vor fi proiectate la Cinema Arta, în cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar fARAD.
Vremea s-a schimbat în mod evident în ultima parte a lunii septembrie, Aradul fiind sub incidența unui mase de aer polar.
Tribunalul Arad anunță că urmează să fie publicată pronunțarea în dosarul cunoscut drept „Mită la PSD”.