Construcţia noii secţii TBC a Spitalului Judeţean a ajuns la stadiul de finisaje interioare.
Un cioban a ajuns la spital cu intestinele atârnându-i în afara abdomenului după ce s-a bătut cu un bătrân de 73 de ani.
UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii, directorul medical al SJA Arad, Mircea Merea, a revenit asupra demisiei pe care şi-a dat-o în cursul lunii august. În aceste condiţii, „Direcţia de Sănătate Publică va solicita Ministerului Sănătăţii aviz favorabil pentru preluarea atribuţiilor de manager general de către domnul Mircea Merea, director medical” - spune dr. Laura Nicolescu, director al DSP Arad.
ARAD. Un VW Touareg in care se aflau cinci persoane s-a rasturnat, joi seara, in jurul orei 22.00, la iesire din Arad spre Oradea, mai exact - in sensul giratoriu ce duce spre localitatea Livada.
ARAD. Un copil nou-născut a provocat scandal chiar pe holurile Maternului, secţie în cadrul Spitalului Judeţean Arad.
UT Arad
BUCUREŞTI. Înfrângerea de pe terenul liderului la zi, Univ Craiova, nu i-au resemnat pe cei de la FCSB şi nici pe specialiştii care nu concep un play-off fără gruparea campioană.
Local
Betonul podului reabilitat din Șicula se sfarmă, scările „pleacă la plimbare”, iar Consiliul Județean acuză un... scandal politic.
Local
Încă din luna mai a anului trecut, judecătorii Curții Supreme amână sentința în dosarul concursurilor măsluite din Ministerul Agriculturii.
UT Arad
Pospelov a fost văzut și cel mai bun jucător al meciului UTA – FC Botoșani.
Local
Bărbatul își pusese în plan să își pună capăt zilelor, în Gara Arad, însă polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au reușit să îl convingă să renunțe la idee.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că există mari șanse ca o serie de impozite locale să fie reduse, cum ar fi cele pentru casele vechi și cele pentru casele deținute de persoanele cu dizabilități.
2