aradon.ro Web analytics


ARAD. Un septuagenar internat în spital a ales să îşi încheie socotelile cu viaţa şi... s-a spânzurat în toaleta unităţii medicale. Bărbatul în vârstă de 73 de ani era internat la Spitalul Municipal Arad.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, i-a răspuns printr-un comunicat de presă deputatului PNL Horea Uioreanu prin care acesta cerea întrunirea de îndată în şedinţă a Consiliului Judeţean, atrăgându-i atenţia că fie nu a fost informat despre demersurile derulate în sensul preluării Spitalului din Mociu de administraţia judeţeană, fiind în acest caz departe de problemele comunităţii pe care pretinde că o reprezintă în Parlamentul României, fie cunoscând aceste demersuri se face că nu le cunoaşte.

Deputatul PNL de Cluj, Horea Uioreanu, vicepreşedinte al PNL Cluj şi vicelider al Grupului parlamentar liberal, cere membrilor PNL din Consiliul Judeţean Cluj, ca împreună cu cei de la PSD, să convoace o şedinţă de îndată a legislativului judeţean.

ARAD. Preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, aflat miercuri în timpul unui control inopinat la Spitalul Judeţean Arad, a fost nevoit să apeleze la Poliţia Comunitară, constatând că în jurul gardului erau aruncate o mulţime de deşeuri.

ARAD. Imobilul fostului Spital Gurahonț (pe lista celor desfiinţate) a fost preluat de către Consiliul Județean Arad, conform spuselor lui Nicolae Ioţcu, „pe o perioadă de 20 de ani, urmând ca să se înființeze o secție de Pneumologie. Aceasta va funcţiona ca secţie exterioară a Spitalului Clinic Județean Arad, preluând în totalitate activitatea secţiei exterioare Bulci.

UT Arad

Adrian Mihalcea a protestat la Slobozia!
Antrenorul UTA-ei nu a stat pe bancă în prima repriză, a revenit pe teren doar în partea secundă.

UT Arad

UTA, victorie pentru locul 7!
Arădenii au terminat campionatul în stil mare, reușind să câștige play-outul, după 1-0 la Slobozia.

România

Consultări la Cotroceni. Nicușor Dan: Vom continua consultările până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, prooccidentală
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că va continua seria de consultări cu partidele până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, prooccidentală, făcând apel la responsabilitate din partea acestora în vederea ajungerii la un numitor comun, bazat pe formule coerente și propuneri viabile.

România

Consultări la Cotroceni. Anamaria Gavrilă: POT va susține orice formulă pro-occidentală de guvernare
Partidul Oamenilor Tineri va susține orice formulă pro-occidentală de guvernare, a declarat, luni, președintele POT, Anamaria Gavrilă, după consultările cu șeful statului, Nicușor Dan, de la Palatul Cotroceni. 1

România

Consultări la Cotroceni. Diana Șoșoacă susține că Nicușor Dan a organizat în mod neconstituțional consultările
Președinta S.O.S. România, eurodeputata Diana Șoșoacă, a susținut luni că șeful statului a organizat în mod neconstituțional consultările cu partidele parlamentare. 1

România

Consultări la Cotroceni. Varujan Pambuccian: Să pornim o reconstrucție a coaliției, obligatoriu în jurul unui nucleu PNL - PSD
Liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a declarat, luni, după consultările cu președintele României, Nicușor Dan, că este nevoie de o analiză a activității coaliției de guvernare de până la moțiunea de cenzură, militând pentru o reconstrucție a alianței în jurul unui nucleu PNL - PSD. 1

România

Consultări la Cotroceni. Kelemen Hunor: La prima încercare nu cred că se poate reface coaliția
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, după consultările formațiunii pe care o conduce cu președintele României, Nicușor Dan, că nu se așteaptă ca fosta coaliție să se refacă la prima încercare. El a subliniat că este nevoie de o majoritate parlamentară transparentă și solidă, capabilă să susțină un guvern.

România

Consultări la Cotroceni. Dominic Fritz: Nu vom putea susține un guvern tehnocrat, care doar ar sparge relația între responsabilitate politică și putere politică
Președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, a declarat luni, după consultările cu președintele României, Nicușor Dan, de la Palatul Cotroceni, că, în cazul în care PSD va găsi o majoritate parlamentară pentru a forma noul guvern, USR va intra în opoziție.

România

Consultări la Cotroceni. Ilie Bolojan: Dacă am continua o coaliție cu PSD, am continua erorile din perioada trecută
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni, după consultările liberalilor cu președintele României, Nicușor Dan, că o eventuală continuare a coaliției cu PSD ar însemna „continuarea erorilor din trecut”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.