ARAD - Ministerul Sănătăţii anunţă că bugetul pentru spitalele din Arad scade cu mai mult de jumătate faţă de 2010.
La mai bine de un an de la desfiinţarea spitalelor din judeţ, ambulanţa nu a înregistrat mai multe solicitări.
ARAD. 139.371 lei – aceasta este valoarea estimată de conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru hidroizolarea acoperişului Blocului operator şi Secţiei ATI. Este vorba despre efectuarea unor lucări de reparaţii capitale la terasa acoperişului celor două compartimente ale spitalului.
ARAD. Spitalele publice arădene au mai multe doctoriţe decât doctori. Femeile doctor reprezintă 66 la sută din totalul medicilor.
ARAD. Tehnică de calcul de ultimă generaţie la spitalele din judeţul Arad, pe fonduri europene. Este vorba despre un proiect care va intra în dezbaterea Consiliului Judeţean, administraţia urmând să asigure o parte din fonduri. Proiectul va fi supus la vot la finele acestei luni.
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4