Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a venit la Arad pentru a lua pulsul situației din oraș și județ. După ce mai multe mărturii ale unor cadre medicale au fost făcute publice, după ce zeci de medici au intrat în concediu medical sau alții au cerut pensionarea, ministrul a venit să vadă care este situația în teren, să discute cu autoritățile, dar și cu cei din prima linie.
ARADON Sport local
ARAD. După ce în luna iunie a organizat Cupa Viitorul la fotbal juvenil, clubul patronat de Giovanni Catanzariti a mai pus în scenă un turneu estival.
Local
Noua capacitate de cogenerare a Aradului ar urma să intre în funcțiune în această toamnă, odată cu sezonul rece. Primarul Călin Bibarț spune că miza investiției este ca modernizarea sistemului să se reflecte și în facturile arădenilor, printr-un preț mai bun la energia termică, cel târziu anul viitor.
UT Arad
Răzvan Oaidă și Alexi Pitu vor sta 9 luni, deci au sezonul încheiat la UTA, la fel și contractul.
ARADON Sport local
Pentru al doilea an consecutiv, echipa din Bocsig câştigă competiţia fotbalistică de vară.
Local
Asociațiile de proprietari din Arad vor putea solicita Primăriei căsuțe pentru pisicile fără adăpost pe care le îngrijesc în jurul blocurilor. Acestea vor fi produse și montate de Recons, fără costuri pentru asociații, însă este nevoie de acordul majorității proprietarilor.
ARADON Sport local
Cehoaica Eliska Kazikova a fost performera întrecerii, învingătoare şi la simplu şi la dublu.
Local
Luni, 10 august 2026, au început probele scrise ale examenului de Bacalaureat, a doua sesiune de anul acesta. Evaluarea competențelor s-a desfășurat în perioada 3-7 august.
România
Este ultima șansă pentru legea salarizării unitare și ultima săptămână în care poate fi obținut un acord politic pe această reformă, pentru a putea fi adoptată și promulgată înainte de 31 august, termenul limită pe Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), consideră Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Local
O femeie de 45 de ani, cetățean bulgar, pe numele căreia autoritățile din Grecia emiseseră un mandat european de arestare, a fost depistată de polițiștii de frontieră pe autostrada A1, la Nădlac. Aceasta este acuzată de complicitate la trafic de migranți.