Trei secții din cadrul Spitalului Județean Arad se află în acest moment în plin proces de modernizare.
Numirea în funcţie a fost făcută la sfârşitul săptămânii trecute, prin ordin al ministrului Sănătăţii.
E greu de dat un răspuns la această întrebare. Dar tensiunile din interior par să indice că cineva chiar vrea să-l desfiinţeze.
Reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Arad (CJA), ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, dar şi reprezentanţi şi 40 şefi de secţii ai Spitalului Judeţean Arad au pus bazele unui parteneriat care are în vedere creşterea actului medical.
ARAD. Funcţia de director medical a fost preluată de dr. Carmen Neamţu, medic chirurg.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.
Local
Duminică, 8 noiembrie 2026, sunt celebrați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, considerați conducători ai cetei îngerilor.