Mereu auzim în jurul nostru că cineva se plânge de dureri de spate. Cauzele pot fi de la răceli banale, poziţii incorecte în timpul lucrului, încălţămintea nepotrivită, surplusul de greutate, deficienţe ale coloanei vertebrale sau ale membrelor inferioare, până la afecţiuni mult mai grave. Trebuiesc luate măsuri imediat ce apare durerea la nivelul coloanei vertebrale pentru a se determina de către medicul specialist cauza suferinţei. Tot el va stabili tratamentul corect în funcţie de diagnostic şi va recomanda efectuarea de exerciţii fizice de recuperare.
Veste neplăcută pentru iubitorii sportului cu mingea la coş din oraşul nostru. Miercuri şi joi, Univ Goldiş ICIM ar fi trebuit să dispute, la Arad, două amicale de gală în dauna grecoaicelor de la Olympiakos Pireu. Din păcate, oficialii eleni au renunţat la intenţia de a-şi măsura forţele cu gruparea arădeană, invocând cheltuieli prea mari (aproximativ 7 000 euro, avion, cazare şi masă).
UT Arad
Jucătorul pleacă în Armenia, după ce a refuzat mai multe oferte, una chiar din China.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat sâmbătă speranța că discuțiile de pace mediate de americani săptămâna viitoare la Geneva vor fi serioase și substanțiale, dar și-a exprimat preocuparea că Ucrainei i se cere „prea des” să facă concesii în negocieri, relatează Reuters.
Mapamond
Opozantul Aleksei Navalnîi, care a murit în februarie 2024 în circumstanțe tulburi într-o închisoare din Rusia, a fost „otrăvit” cu o „toxină rară” de Moscova, acuză sâmbătă cinci țări europene, într-un anunț făcut pe marginea Conferinței de Securitate de la Munchen, relatează AFP.
Local
Polițiștii promoției ianuarie 2026 au fost pregătiți de intervenții de către cei de la Serviciul Pregătire Profesională din cadrul IPJ Arad.
1
Mapamond
O alunecare de teren produsă în zona unei mine de aur din estul Guineei s-a soldat cu cel puţin 11 morţi, a declarat vineri pentru AFP Crucea Roşie.
Local
Au fost finalizate lucrările la poarta monumentală de la intrarea în Parcul de Sculptură de la Căsoaia.
Local
ARAD. Polițiștii arădeni au reușit să identifice un tânăr de 25 de ani care l-a lăsat pe un octogenar fără agoniseala de o viață.
2