Un grup de elevi de la Liceul « Iuliu Maniu » a participat miercuri, la antrenamentul echipei de rugby a clubului sportiv Universitatea Auel Vlaicu Arad în cadrul acțiunii « O zi cu primarul la sport ». Înainte de a merge la stadionul din Sînicolau Mic, tinerii au vizitat și Palatul Administrativ.
Tauţ. Deşi au pierdut, azi, fără drept de apel, scorul putând fi mai mare decât acel 1-0, cei de la Unirea Sântana nu înţeleg cum se poate juca pe terenul din Tauţ.
ARAD. Sala de tenis de masă a CS Municipal Arad a fost, astăzi, gazda unui eveniment dedicat tinerilor sportivi. MOL România și Fundaţia Pentru Comunitate au anunțat lansarea celei de-a opta ediţii a Programului pentru promovarea talentelor „Pot ajuta?”, prin care vor fi sprijiniți tinerii cu performanţe deosebite în sport sau artă.
Sâmbătă, la Chișineu Criș, va avea loc a XXXIV-a ediție a acestei competiții sportive, rezervată elevilor.
ARAD. Programul iniţiat de primarul Gheorghe Falcă, în scopul promovării sportului şi atragerii tinerilor către mişcare, a debutat în sala de sport a Liceului Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal”, la un antrenament al clubului de baschet ABL West Arad.
Mapamond
Din New York în Colorado, candidații progresiști din Statele Unite au înregistrat recent o serie de victorii răsunătoare în alegerile primare ale democraților, pe un fond de nemulțumire populară față de establishmentul partidului, cu câteva luni înaintea alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului, scrie miercuri AFP.
Mapamond
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că, în prezent, nu există perspective de a relua dialogul cu NATO și nici de a normaliza relațiile cu această organizație, informează EFE.
Mapamond
Doi artiști ruși temerari, care alcătuiesc un cuplu în viața de zi cu zi, au escaladat miercuri vârful impunător al legendarei clădiri Empire State Building din New York pentru a desfășura un banner de mari dimensiuni ce promovează pacea mondială, în cadrul unei acțiuni care părea a fi o foarte elaborată cerere în căsătorie, dar care s-a încheiat cu arestarea celor doi cascadori, informează Reuters.
Mapamond
Ucraina și-a continuat miercuri campania împotriva infrastructurii militare ruse, lansând atacuri cu drone asupra unor instalații ale industriei militare situate în adâncul teritoriului rus și distrugând un pod rutier strategic pe ruta care leagă orașele ocupate Donețk și Mariupol, relatează dpa.
Evenimente
În continuarea demersurilor de sprijinire a economiei regionale, Direcția Agricolă Arad organizează un târg dedicat promovării bunătăților autohtone.
Local
ARAD. „O zi la Consiliul Județean” a continuat cu patru arădeni care au răspuns invitației lui Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA.
Local
ARAD. Primele efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase anunțate prin avertizarea de cod portocaliu s-au înregistrat miercuri după-amiaza în județul Arad.
România
Partidul Național Liberal a transmis miercuri că decizia pronunțată de Tribunalul București nu influențează în mod direct partidul, ci doar suspendă anumite hotărâri, iar conducerea aleasă la Congresul Extraordinar din 21 iunie își exercită pe deplin atribuțiile și hotărârile Congresului sunt în vigoare.