Lucrările la cele două piste de viteză şi sărituri la groapă, cât şi la vestiarul liceului au fost finalizate.
A devenit o tradiţie. Vorbim despre Cupa UVVG, manifestare sportivă - ajunsă şa ediţia cu numărul 8 - , organizată cu ocazia „Zilelor Academice Arădene” din cadrul Universităţii de Vest Vasile Goldiş Arad. Iată rezultatele consemnate:
Cele mai bune patru instituţii şcolare se vor întrece, pe 1 iunie, pentru trofeu.
Sportivii din cadrul secţiei de kaiac de la Liceul cu Program Sportiv Arad pregătiţi de prof. Muscă Gh. şi prof. Baboş Molnarau au participat, deunăzi, la doua competiţii de kaiac care au avut loc la Şag Timişeni şi laTimişoara,competiţie la care au participat 7 cluburi din ţară.
ARAD. Consiliul Judeţean, prin Centrul Cultural Judeţean, a împărţit banii pe proiecte la categoria „Sport de performanţă”.
România
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Târgu Mureș l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe cântărețul Cristian Pomohaci pentru trafic de droguri de mare risc.
România
Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava - Dumnezeu Poartă de Grijă, a afirmat, joi, că din cei 400 de bolnavi găzduiți în azile, doar circa o sută au avut venituri, dar și acelea mici, banii pentru întreținere fiind încasați din donații de la oameni simpli.
ARADON Sport local
AJF Arad a obţinut finanţare Erasmus+ alături de parteneri din Portugalia şi Spania.
Local
Investiția, pentru care s-a obținut finanțare prin ADR Vest, se ridică la aproape 6 milioane de euro și are ca termen de finalizare sfârșitul anului 2028.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Federația Română de Fotbal a anunțat încheierea proiectului de clasificare a centrelor de copii și juniori din fotbalul amator din România, ediția 2026.
Local
Din totalul misiunilor, 972 au reprezentat solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență, iar 62 de intervenții au fost la incendii.
România
Rezultatele extragerilor din data de 02-07-2026 sunt următoarele:
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că prețurile la carburanți ar urma să înceapă să scadă în următoarele zile, pe măsură ce companiile vor comercializa stocuri achiziționate la prețuri mai mici. Potrivit acestuia, în a doua jumătate a lunii iulie prețurile la combustibili ar trebui să se apropie de nivelul dinaintea lunii martie.
1
Evenimente
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile anunțate pentru această seară, proiecția filmului „O călătorie însemnată, îndrăzneață, încântătoare” va avea loc în sala mare a Cinematografului „Arta”, începând cu ora 19:00.