MANCHESTER. Atacantul echipei Manchester United, Wayne Rooney, a cerut suporterilor Angliei să îşi manifeste sprijinul pentru căpitanul formaţiei Chelsea Londra, John Terry, la meciul amical cu reprezentativa Egiptului, programat astăzi.
ARAD - Grupul Judeţean de sprijin pentru economia socială Arad a luat fiinţă ieri la nivelul judeţului Arad. Iniţiativa aparţine Agenţiei Naţionale pentru Rromi, în parteneriat cu Prefectura Arad.
ARAD - Fermierii ce au în exploataţie vaci de lapte şi se află în zone defavorizate pot solicita bani europeni.
ARAD - Organizaţia judeţeană PRM Arad îşi manifestă sprijinul pentru profesorii aflaţi în grevă, dar îi înţelege şi pe cei care nu au dat curs apelului la această formă de protest.
Filmul deschide o dezbatere interesantă despre iubire și autenticitate într-o societate prea axată pe valori superficiale.
Recrutarea lucrătorilor non-UE intră într-o nouă etapă, schimbările legislative fiind dezbătute în cadrul unei întâlniri cu firmele din Arad.
Un bărbat a fost înjunghiat în cap, marți dimineață, pe strada Progresului din Vladimirescu. Agresorul, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat preventiv.
Mai mulți bani produși de deținuții angajați, mai mulți participanți la activitățile de reintegrare socială și mii de elevi informați despre delincvența juvenilă.
UE trebuie să elimine obstacolele din piața unică ce o împiedică să devină un veritabil gigant global și trebuie să facă progrese într-un fel sau altul, dacă nu este posibil cu toți Cei 27, atunci prin mecanismul cooperării consolidate, a declarat miercuri Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.
2
„Jucătorii și stafful tehnic au avut prime consistente pentru aceste meciuri, iar în contracte există bonusuri speciale pentru calificarea în play-off”.
Rectorul UAV spune că a fost victima unei campanii de denigrare declanșate de două persoane și declară că se va întoarce la conducerea universității “cu inima plină de recunoștință”.
2
Curtea Constituțională a României a amânat din nou, pentru 18 februarie, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.