Vineri, 17 februarie 2017, între orele 17-20, Camera de Comerț, Industrie şi Agricultură (CCIA) a județului Arad găzduieşte la sediul său de pe strada Cloșca nr.5 o primă sesiune de consultanţă în cadrul unui proiect adresat atât membrilor Camerei, cât şi celor care fac primii paşi într-un proiect antreprenorial.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” a fost invitatul de onoare al conferinţei de presă.
Documentul oficial de susținere a fost înmânat, marţi, la festivitatea de dechidere a Zilei Oraşului Pécs din cadrul „Zilelor Aradului”.
Local
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.